„Adio emoționant al căpitanului! Rugămintea din suflet a lui Bogdan Baratky pentru fanii Rapid după retragerea șocantă a lui Cristi Săpunaru!”

Big club! Am auzit de multe ori această expresie, nu-i așa? Dar ce înseamnă, de fapt, să fii un „big club”? Sunt multe criterii care, o dată bifate, dau acest statut: tradiție, palmares, istorie, trofee, suporteri. Fiecare element, în parte, și toate împreună construiesc imaginea unui club mare. Fiecare element, separat și la un loc, hrănește pasiunea, mândria și, de ce nu, aroganța suporterilor. Clubul și suporterii – acest tandem fără de care succesul în fotbal nu există. Sau, dacă apare, e o excepție, un accident care confirmă regula: fără comunitate și fără identitate, nu există performanță adevărată.

Dar, oare această listă e completă? Tradiție, palmares, istorie, trofee, suporteri… lipsește ceva? Desigur că da! Lipsește liantul, puntea de legătură, banda de transmisie dintre club și marea masă de suporteri. Elementul fără de care cercul nu se închide, iar valorile născute din tradiție și istorie nu pot transforma mulțimea actuală de suporteri într-o comunitate autentică. Pentru că un club care nu reușește să devină o comunitate este doar o afacere uscată, fără identitate și fără componentă socială reală.

Emblema. Simbolul

Emblema este lipită, cusută sau brodată pe tricou. Este cel mai important element al identității unui club. Uneori, această emblemă prinde viață; capătă chip, contur și voce. Devine jucătorul simbolic al fotbalului, cel care primește sprijinul suporterilor pentru a se identifica atât cu instituția – clubul –, cât și cu tribunele.

213 meciuri pentru Rapid, 15 goluri marcate. De fapt 16, dacă îl luăm în calcul și pe cel „șters” din evidențe de predecesorul VAR, cu numele său de scenă „brichetă”. O Cupă și o Supercupă în roșu-cherry. 36 de selecții, căpitan al echipei naționale, purtător de eșarfă la Rapid după ce a ridicat trofeul Europa League cu Porto. Desigur, palmaresul e mult mai bogat, dar acum vorbim despre Rapidistul Săpunaru. Cel care și-a început cariera în Giulești, în peluza a doua, în iureșul galeriei. Pentru că 213 este numărul meciurilor jucate. Cine știe unde am ajunge cu aritmetica dacă am adăuga și meciurile private din tribunele vechiului Giulești…

Traiectoria perfectă: suporter – fotbalist – căpitan – emblemă

Cu emblema tatuată pe braț în maturitate și în suflet încă din copilărie. Rapidul de astăzi este bogat. Nu pentru că ar sta pe un munte de bani, ci pentru că are șansa să propună celor care respiră roșu-cherry nu unul, ci trei nume: Alex Ioniță (Bulgaru’), Daniel Niculae și, cu permisiunea voastră, Săpunaru. O șansă pe care puține cluburi o au, dar pe care Rapid o risipeste cu aceeași ușurință cu care a risipit bugete în ultimele trei sezoane și vise și speranțe timp de mai bine de un secol. Plantând în suflete și minți iluzia că se va renaște cândva, când te aștepți mai puțin, din propria cenușă.

Clubul (instituția) are datoria să-și protejeze simbolurile. Pentru că știe cât de importante sunt, cunoaște valoarea lor de utilizare și înțelege semnificația lor pentru cel mai important capital al clubului – suporterii. Astfel, le ajută să se dezvolte pentru a beneficia, azi, de imaginea lor și, mâine, de imaginea și expertiza lor. Din păcate, doar în teorie.

Simboluri ale sacrificiului

În practică, Rapid l-a devorat pe Daniel Niculae, aruncându-l în cușca leilor din Giulești, expunându-l excesiv în rolul de președinte. Un rol pentru care nu era pregătit. Desigur, Nico, ambițios, mândru și încăpățânat, și-a dorit asta, fără să înțeleagă riscurile. Și clubul, în loc să-și protejeze copilul, l-a încurajat prost. Și în loc să folosească numele și imaginea sa pentru binele brandului, le-a folosit ca umbrelă și paratrăsnet pentru eșecuri. Astăzi, după experiența Rapid și după sezonul reușit de la Sibiu, cu setea de revanșă și dorința de succes, Niculae ar fi un președinte infinit mai bun decât în primul mandat.

Doar că o căsnicie cu prea puțin dragoste și prea mult interes a dus la un divorț zgomotos, care împiedică o revenire rapidă. Se va întâmpla, nu am nicio îndoială, dar timpul este singurul medicament și bandaj.

Căpitanul

Se spune că lumea ar fi un loc mai bun dacă oamenii ar învăța din greșelile altora. Aș fi fericit, indiferent de drumul pe care îl va alege, să-și facă propriile greșeli, nu să repete pe ale altora. După peste două decenii petrecute în succesiunea antrenament – ședință tactică – meci – recuperare – antrenament, fotbalistul de 41 de ani se va trezi marți dimineață într-o nouă realitate profesională complet necunoscută. Și asta îl face vulnerabil, cel puțin pentru o vreme, oricât de puternic a fost pe teren. Dar mai ales atunci când adultul de 41 de ani are în suflet copilul din peluza a doua a vechiului Giulești. În loc să înțeleagă acest lucru și să îi ușureze tranziția profesională, pentru binele tuturor, clubul a ales să urmeze rețeta lui Niculae: supraexpunere la căldura Giuleștiului, cu toate agravările care vin din cele trei sezoane de eșec financiar și sportiv.

Ideal, în noua lui poziție, căpitanul nu ar trebui să repete nici greșelile lui Nico, nici propriile greșeli, evitând situații precum cea în care a acceptat să ne explice, de la înălțimea piedestalului pe care se afla tricoul cu numărul 22, cum se numără corect până la 100.

214 meciuri și presiunea de după

Luni seară, Căpitanul merită (și va avea!) un Giulești plin ochi. Nu vom spune adio, ci doar un rămas bun care ne va mișca pe toți. După meci, Căpitanul va părăsi terenul și se va urca în turnul doi, acolo unde își au locul toți cei care au pășit pe gazonul din Giulești. Pe treptele superioare, pentru că cariera îi recomandă acest lucru. Apoi, se va îndrepta spre biroul pregătit pentru el, pe covorul căruia va trebui să ducă lupte pe care, dacă va avea noroc, le va purta alături de un partener cu experiență. Iar dacă nu va avea acest noroc, va ști că îi are pe cei care au fost întotdeauna alături de el: noi, suporterii. Care vom înțelege orice, chiar și greșeala. Atâta vreme cât nu va veni din seria sezonului centenar.

Căpitan, Rapid are nevoie de Săpunaru atât cât Săpunaru are nevoie de Rapid. Pentru că astăzi singura figură pe care o recunoaștem când privim clubul ești tu. Te identificăm prin emblemă. Și tot ceea ce ne leagă azi de istoria și tradiția fenomenului născut în ’23 este numărul 22 pe care mulți dintre noi deja l-am încadrat în rame acasă. Aceasta este uriașa presiune pe care o punem pe umerii tăi, nu povara transferurilor pe care va trebui să le susții din noua poziție.

Mult succes, Căpitane!