„Am greșit când am venit la Dinamo?” Răspunsul sincer al fotbalistului crescut la Lecce care a fost ținut pe bancă: „Aștept șansa!”

Răzvan Paşcalău – pariul tăcut al „câinilor”. Cum vede fundaşul crescut la Lecce drumul spre titularizare şi de ce crede că Dinamo este, totuşi, pasul înainte pe care şi‑l dorea

Într‑o vară în care Dinamo a schimbat din nou jumătate de lot şi a pornit, ca de obicei, cu promisiuni mari şi buget restrâns, numele lui Răzvan Paşcalău n‑a făcut valuri. Tânărul fundaş central de 21 de ani, format la academia lui Lecce şi semnat pe termen lung, până în 2029, a prins doar două apariţii oficiale sezonul trecut, strângând mai puţin de douăzeci de minute pe gazon. Cu toate acestea, discursul său rămâne lucid, calm şi încrezător. Spune că nu‑şi regretă decizia de a reveni în ţară şi de a îmbrăca tricoul „roş‑alb”, ba chiar o numeşte „un pas înainte” – o declaraţie care poate stârni mirare printre fanii obişnuiţi să vadă în ultimii ani mai degrabă o involuţie decât progres în Ştefan cel Mare.

Lecce – Bucureşti, un traseu neobişnuit

Povestea lui Paşcalău începe în 2018, când, la nici 15 ani, pleacă din Aradul natal direct în sudul Italiei, atras de infrastructura şi metodologia lui Lecce. Acolo urcă rapid la U17 şi apoi la Primavera, unde ajunge să deţină chiar banderola de căpitan în câteva rânduri. Contactul cu fotbalul italian îl şlefuieşte: regulile tactice stricte, duelul permanent cu atacanţi rapizi, presiunea de a juca într‑un campionat în care greşeala nu se iartă. „Acolo înveţi că un pas înainte sau o poziţionare greşită poate costa meciul”, mărturiseşte el.

În 2024, când Lecce decide să‑şi reducă numărul de jucători extracomunitari din academie, conducerea îi propune un împrumut. Paşcalău refuză şi preferă să revină în România, mizând pe regula U21 şi pe ideea că va găsi mai repede minute la seniori. Dinamo – aflată într‑un proces de reconstrucţie permanentă după ieşirea din insolvenţă – îi oferă un contract pe cinci ani. „Am simţit că la Dinamo pot creşte. Clubul are istorie, suporterii pun presiune, iar asta te maturizează rapid”, argumentează el.

Sezonul de debut – mingea fierbinte a răbdării

Ceea ce părea un start ideal s‑a transformat într‑o aşteptare pe bancă. Concurenţa pe post era acerbă: veteranul Gorka Larrucea, experimentatul Vlad Morar (mutat din atac în centrul defensivei la nevoie) şi tânărul Şerban Orgonaş, favorit al actualului staff tehnic. În plus, Dinamo a schimbat sistemul de joc de patru ori în turul campionatului – de la clasicul 4‑2‑3‑1 la 5‑4‑1, apoi 3‑4‑3 şi, din nou, la o linie de patru. În acest haos tactico‑administrativ, Paşcalău a apărut de două ori, ambele în ultimele minute ale unor partide încheiate oricum fără miză. Totuşi, staff‑ul l‑a folosit constant la echipa secundă şi l‑a menţinut în lot pentru regula U21 – o plasă de siguranţă esenţială pentru orice antrenor din Superligă.

„Nu regret nimic” – filosofia tânărului fundaş

Intervievat la finalul sezonului, Paşcalău şi‑a păstrat optimismul:

„Dacă mă uit în urmă, nu regret deloc. Am ales Dinamo pentru că o văd ca pe un pas înainte. Ştiu că nu am jucat, dar am învăţat enorm din spate: poziţionare, timing, răbdare. Tot ce vreau e să fiu sănătos şi să muncesc. Şansa va veni, iar eu trebuie să fiu pregătit.”

Tonul calm contrastează cu frustrarea firească a unui fotbalist tânăr care trăieşte, mai degrabă, din antrenamente decât din meciuri oficiale. Întrebat dacă simte că lupta pentru titularizare este deschisă, răspunde diplomatic:

„Fac tot ce ţine de mine. Restul nu depinde doar de mine; antrenorul decide.”

Competitivitatea – motor sau obstacol?

Dinamo a anunţat deja patru transferuri de fundaşi centrali în actuala campanie de mercato. Pentru un jucător cu doar două apariţii, vestea ar putea părea descurajatoare. Paşcalău, însă, o etichetează drept „normalitate”:

„E firesc să vină oameni noi, concurenţa ne scoate pe toţi din zona de confort. Vreau să adun minute, experienţă, iar, la nivel de echipă, obiectivul e să ne depăşim. Dacă anul trecut am terminat pe locul 11, trebuie să urcăm. Altfel, degeaba am muncit.”

Atuurile lui Paşcalău – de la duel aerian la calm sub presiune

Scouterii italieni l‑au descris drept „elegant în posesie, agresiv la interceptare”. La 1,88 m, câştigă frecvent duelurile aeriene, dar principala lui calitate rămâne poziţionarea. Stilul italian i‑a injectat automatismul de a se aşeza mereu între adversar şi poartă, anticipând pasul înainte al atacantului. În plus, foloseşte ambii picioare pentru pase lungi, un detaliu rar printre fundaşii tineri români. Slăbiciunea? Explozia pe primii metri – un capitol la care lucrează separat, cu preparatorul fizic adus de Dinamo de la Santander.

Contextul Dinamo – un vulcan în reconstrucţie

Pentru a înţelege de ce Paşcalău consideră că Dinamo e „pas înainte”, trebuie privit contextul: clubul a ieşit abia anul acesta din insolvenţă, dar rămâne un brand cu zeci de mii de suporteri fideli. Fiecare meci pe Arena Naţională adună peste 15.000 de „câini”, iar galeria nu iartă erorile. În plus, regula U21 obligă antrenorii să introducă cel puţin doi jucători sub vârstă în fiecare meci. Tocmai aici vede Paşcalău oportunitatea: concurenţa e mare, însă spaţiul pentru tineri există, iar erorile lor sunt, măcar teoretic, „acoperite” de regulă.

Totuşi, Dinamo este renumită pentru rotaţia antrenorilor – trei tehnicieni în ultimele 12 luni. Fiecare a venit cu filosofie proprie, fiecare l‑a evaluat pe Paşcalău diferit. „Am fost pe bancă, apoi în tribune, din nou pe bancă… Asta e viaţa la un club mare în reconstrucţie”, zâmbeşte el amar.

Planul pentru sezonul 2025‑2026

Clubul a stabilit cantonamentul în Slovenia, iar Paşcalău va fi, din nou, în lot. Staff‑ul tehnic pregăteşte o formulă 3‑5‑2, ceea ce ar putea mări nevoia de fundaşi centrali. Tânărul ştie că orice accidentare sau suspendare a „veteranilor” poate fi poarta lui de intrare. „Nu ţine doar de mine, dar depinde de mine să fiu pregătit”, repetă.

Personal, şi‑a fixat trei obiective clare:

1. Minimum 900 de minute la prima echipă;

2. Debut în naţionala U21 la meciurile din septembrie;

3. Zero accidentări musculare – capitol la care spune că a „trădat” în trecut, pierzând perioade cruciale de pregătire.

Lecţii din Italia, aplicate la Dinamo

În viaţa de zi cu zi, Paşcalău aduce rigurozitatea învăţată la Lecce: ajunge primul la bază, pleacă ultimul, notează fiecare exerciţiu într‑un jurnal de antrenament, îşi monitorizează somnul cu o brăţară inteligentă. Nu e cel mai vocal din vestiar; preferă să‑şi câştige respectul prin seriozitate. „În Italia, indiferent cât talent ai, dacă nu respecţi programul, eşti out. Asta încerc să transmit coechipierilor mei mai tineri”, povesteşte.

Fanii – scepticism şi speranţă

Pe forumurile dinamoviste, părerile despre Paşcalău oscilează. Unii îi reproşează lipsa de curaj în dueluri, alţii îl consideră „diamant neşlefuit” şi cer să fie titular într‑un sezon fără mari pretenţii la cupele europene. Într‑o zi normală de antrenament, câţiva suporteri i‑au cerut autograf şi i‑au transmis, curajoşi, „Răzvane, nu ne dezamăgi!”. Fundaşul a zâmbit: „Autografe am dat mereu cu plăcere. Dar abia aştept ziua când voi putea să le dau după un meci mare al meu”.

Concluzie – paşi mici, paşi siguri

În fotbalul modern, unde răbdarea tinde să dispară, Răzvan Paşcalău rămâne un paradox: acceptă banca de rezerve, dar vede în ea un podium de lansare; suportă presiunea, dar nu renunţă la discursul calm; consideră Dinamo „un pas înainte”, deşi statisticile ar vorbi, poate, despre stagnare. La 21 de ani, timpul încă lucrează pentru el. Dacă va reuşi să‑şi transforme filosofia în minute, Dinamo s‑ar putea alege cu un stâlp al apărării. Iar dacă nu, fundaşul crescut la Lecce măcar nu va putea spune vreodată că nu a încercat – cu răbdare, cu muncă şi, mai ales, cu convingerea că şansa apare întotdeauna pentru cei pregătiţi să o fructifice.