Dinamo București a reușit să ajungă în play-off sezonul trecut, un salt de performanță după câțiva ani zbuciumați, dar succesul a venit cu un preț: nivelul de așteptare al suporterilor a crescut considerabil. Galeria din Ștefan cel Mare, obișnuită nu demult să lupte doar pentru evitarea retrogradării, visează din nou la cupele europene. În acest context, vara 2025 s-a transformat rapid într-o perioadă tensionată, marcată de plecări importante și de un mercato care, până acum, nu a reușit să ofere acea „lovitură” menită să reaprindă entuziasmul. Deși clubul pleacă duminică dimineață în Polonia, pentru a doua parte a cantonamentului de vară, atmosfera pare mai degrabă una de tranziție decât de consolidare.
Primul semnal de alarmă a venit odată cu despărțirea de Denis Politic, unul dintre oamenii de bază ai sezonului trecut. Transferul său la FCSB a fost privit ca o trădare de unii fani, dar realitatea e mai nuanțată. Dinamo a încasat o sumă deloc de neglijat, de ordinul sutelor de mii de euro, bani care, în teorie, ar fi trebuit să fie reinvestiți în lot. Numai că banii au fost folosiți cu prioritate la acoperirea unor datorii vechi, iar rezultatul concret pe piața transferurilor s-a tradus printr-o serie de plecări: atacantul Golubovic, fundașul central Homawoo, mijlocașul Antonio Luna și tânărul winger Luna (fără legătură de rudenie cu spaniolul). Lor li s-a mai adăugat și Patrick Olsen, danezul care a refuzat să mai meargă în cantonament după un conflict deschis cu antrenorul Zeljko Kopic.
În locul lor, singurul nume cu adevărat recognoscibil care a sosit în Ștefan cel Mare este Alexandru Mușat, supranumit „Musi”, un produs al Academiei FCSB care nu reușise să se impună pe deplin la vicecampioană. Transferul lui Musi a fost salutat de suporteri mai degrabă din speranță decât din convingere; talentul și tehnica sa sunt incontestabile, însă constanța și disciplina tactică au ridicat mereu semne de întrebare. Pentru un club care visează la top 3, a miza pe un jucător încă în faza de formare pare un pariu riscant.
La toate acestea se adaugă o realitate financiară dură: Dinamo e încă sub monitorizarea strictă a creditorilor, iar ieșirea din insolvență, deși aflată pe ordinea de zi a instanței, rămâne incertă. Tocmai aici se leagă observația tăioasă a lui Basarab Panduru, fost internațional român și analist la Prima Sport. Într-o intervenție în direct, Panduru a radiografiat problema plecărilor cu ochiul său critic: „Când aduci jucători despre care nu știi nimic, n-ai curaj să îi legi de club pe cinci ani. Dar dacă le dai doar un sezon, n-ai timp să îi crești și să le mărești valoarea. Apoi te miri că pleacă pe gratis sau pe sume derizorii.”
Explicația lui vine pe fondul unei strategii contradictorii: Dinamo a mizat în ultimii doi ani pe jucători aflați fie în dizgrația altor cluburi, fie în căutarea unei relansări. Contractele au fost scurte – un an, maximum doi – iar salariile modeste, tocmai pentru a reduce riscurile financiare. În teorie, sistemul protejează clubul de falimente personale, însă practica arată că jucătorii care confirmă pleacă rapid, lăsând găuri în lot și obligând conducerea să reia mereu procesul de selecție. Este un cerc vicios din care Dinamo nu pare să găsească ieșirea.
Departe de ochii camerelor, antrenorul Zeljko Kopic încearcă să mențină echilibrul într-un vestiar mișcător. Croatul, lăudat pentru organizarea defensivă și disciplina impusă, se confruntă cu un paradox: are nevoie de stabilitate contractuală pentru a construi pe termen mediu, dar clubul nu își permite, încă, să blocheze bugete mari pe jucători nesiguri. Tocmai de aceea, cantonamentul din Polonia – organizat în localitatea Opalenica, acolo unde s-au pregătit în trecut echipe ca Lech Poznań sau naționala Portugaliei – este văzut drept un test al solidarității. Pe lângă antrenamente fizice și tactice, Kopic și stafful său trebuie să găsească soluții pentru posturile rămase descoperite: fundaș central de rezervă, mijlocaș box-to-box și, mai ales, un vârf capabil să marcheze 10-15 goluri într-un sezon de Superligă.
Suporterii, la rândul lor, trăiesc la intensitate maximă fiecare zvon de mercato. Pe rețelele sociale, grupurile dedicate lui Dinamo fierb de dezbateri: unii cer răbdare și înțelegere, alții critică lipsa de ambiție a conducerii. Hashtag-ul #DinamoRebuild a devenit viral, iar influencerii de fotbal, în frunte cu câțiva foști jucători emblematici, lansează mesaje motivaționale pentru echipă. În mod paradoxal, tocmai lipsa unui investitor potent financiar pare să fi reactivat spiritul comunitar al „câinilor roșii”: campanii de membership, abonamente vândute în avans și inițiative de crowdfunding pentru modernizarea stadionului au prins din nou viteză.
În acest peisaj, declarația lui Basarab Panduru a picat ca un duș rece. Analistul a insistat pe ideea că Dinamo trebuie să își asume un minim de risc și să securizeze jucătorii promițători cu contracte mai lungi, altfel clubul nu va genera niciodată profit din transferuri. „La Steaua ’86, la FCSB mai târziu, când găseai un jucător bun, îl legai de club cinci ani și, după doi, dacă exploda, îl vindeai cu milioane. Dinamo acum pare că aduce jucători doar pentru a face față sezonului în curs, fără perspectivă”, a punctat Panduru. E un mesaj dur, dar realist: fără siguranță contractuală, orice plan sportiv devine un joc de noroc.
Pentru board-ul dinamovist, soluția de compromis ar putea fi modelul 2+2: contracte inițiale pe doi ani, cu opțiune unilaterală de prelungire pentru încă doi, declanșată dacă jucătorul atinge anumite obiective (minute jucate, goluri, clean-sheet-uri, etc.). Se discută, de asemenea, introducerea unor clauze de reziliere progresive, care să crească de la an la an, astfel încât clubul să fie protejat în caz de ofertă tardivă. Legal, se poate; financiar, provocarea rămâne aceeași: bugetul de salarii trebuie să se încadreze în pragurile impuse de planul de reorganizare, iar fiecare euro economisit azi poate fi vital pentru finalizarea stadionului nou promis de municipalitate.
De altfel, uzura emoțională a fanilor se simte. Anul trecut, Dinamo a ratat la limită Conference League, iar euforia calificării în play-off s-a transformat într-o amărăciune prelungită. Pentru mulți suporteri, plecarea lui Politic a fost picătura care a umplut paharul. Cei mai optimiști amintesc că, la începutul sezonului trecut, nimeni nu paria pe Dinamo în top 6; totuși, echipa a reușit, în mare parte datorită grupului unit din vestiar. Problema este că acel nucleu se erodează acum pe zi ce trece, fără ca altul să-l înlocuiască.
În concluzie, vara lui 2025 se configură drept o perioadă de cotitură. Pregătirea din Polonia nu va fi doar o etapă fizică, ci și un laborator de idei tactice și de consolidare mentală. Dacă Dinamo reușește să găsească rapid doi-trei titulari prinși din zbor – fie din propria academie, fie din piața liberă – poate spera la un nou playoff. Dacă nu, riscul de a rata obiectivele minime devine real, iar dezamăgirea fanilor ar putea pune presiune suplimentară pe conducere și antrenor. Până atunci, avertismentul lui Basarab Panduru rămâne pe ecran ca un titlu necruțător: „Contracte pe 5 ani? N-aveți curaj, pentru că nu știți nimic despre acești jucători!” Mesajul este limpede – fotbalul modern recompensează curajul calculat, iar Dinamo trebuie să aleagă între siguranța aparentă a termenelor scurte și stabilitatea pe care doar investițiile pe termen lung o pot aduce. Dacă „câinii roșii” vor reuși să rupă cercul vicios, abia atunci vor putea, cu adevărat, să latre din nou la Europa.
Leave a Reply