
Mihai Stoica a vorbit despre succesul FCSB-ului din Supercupa României. Care este jucătorul favorit al oficialului campioanei en-titre.
FCSB a început sezonul excelent și și-a trecut în palmares a doua Supercupă consecutivă. Campioana din SuperLiga a învins rivala CFR Cluj în prelungiri, scor 2-1. Mihai Stoica a dezvăluit cine este fotbalistul său favorit din echipa roș-albaștrilor.
Marius Ștefănescu l-a impresionat pe Mihai Stoica: „Se antrenează excepțional”
Echipa lui Elias Charalambous are un moral excelent după ce a cucerit primul trofeu al sezonului și își mută atenția pe duelul cu Inter Club d’Escaldes, din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor.
Campioana en-titre a învins CFR Cluj în Supercupa României, golul victoriei fiind înscris de Risto Radunovic, cu un șut plasat de la aproximativ 25 de metri. Marius Ștefănescu i-a pasat decisiv muntenegreanului și a demonstrat că încă merită o șansă din partea patronului.
Mihai Stoica a vorbit despre prezența jucătorului ajuns de la Sepsi în lotul roș-albaștrilor și a transmis că are încredere în potențialul acestuia în noul sezon.
Marius Ștefănescu are 4 Supercupe consecutive. I-am spus lui Gigi, noi trebuie să îl avem pe Ștefănescu toată viața, pentru că dacă iei Supercupa e clar că ai luat campionatul sau Cupa.
Nu sunt nemulțumit de sezonul lui, are 8 goluri marcate, 12 contribuții decisive. În condițiile în care a jucat foarte puțin, spre deloc. În play-off a jucat o repriză, a dat două goluri, despre ce vorbim?
Mie îmi place, e un jucător important pentru vestiar, se antrenează excepțional. Este imposibil să nu îți vină rândul când te antrenezi excepțional. Poți să joci prost un meci, dar nu mai multe”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Prima Sport.
Marius Ștefănescu, criticat în sezonul trecut de Gigi Becali
Adus în schimbul sumei de 1,3 milioane de euro de la Sepsi, Marius Ștefănescu începuse bine primul sezon în tricoul FCSB-ului, cu gol în Supercupa României, contra celor de la Corvinul Hunedoara.
Pe măsură ce timpul a trecut, evoluțiile extremei de 26 de ani nu au mai fost pe placul patronului Gigi Becali, care părea decis să îl cedeze în această vară.
Ștefănescu a muncit din greu în cantonamentul din Olanda și a ieșit la rampă în primul meci oficial al sezonului, când a pasat decisiv la reușita lui Risto Radunovic.
Leave a Reply