„FCSB schimbă planul în ultimul moment! Târnovanu în poartă, fără Cercel – U21-ul ales de Charalambous i-a surprins pe toți”

FCSB aliniază o echipă neașteaptă în meciul cu Petrolul Ploiești. Târnovanu, iertat de Gigi Becali și surpriza pentru regula U21.

FCSB speră să își revină pe „Ilie Oană” din șocul înfrângerii din Andorra, iar FANATIK a aflat echipa trimisă în teren de Elias Charalambous și Mihai Pintilii

FCSB, 11 surprize pregătite la meciul cu Petrolul

Ștefan Târnovanu a scăpat ca prin urechile acului după criticile patronului și își reia locul în poartă și la partida din etapa a doua. O altă surpriză pregătită de campioana României e titularizarea lui Alexandru Pantea în locul lui Ionuț Cercel, jucătorul care putea fi folosit pentru regula U21.

 

Astfel, Alexandru Stoian revine ca titular așa cum Gigi Becali își dorește: vârf împins. Singurul dubiu în privința unsprezecelui de start e cine joacă pe postul de mijlocaș stânga. Politic ar urma să fie lăsat pe banca de rezerve.

Iată cum va arăta din informațiile FANATIK 11-le de start al FCSB cu Petrolul: Târnovanu – Pantea, Ngezana, Popescu, Kiki – Șut, Lixandru – Miculescu, Olaru, Cisotti – Stoian.

 

FCSB, 6 schimbări în echipa de start față de returul cu Inter Club d’Escaldes

FCSB a schimbat mai bine de jumătate de echipă față de meciul retur din turul întâi preliminar al Ligii Campionilor. E cert că unele dintre modificări sunt menite să odihnească titularii, însă altele sunt din cauza jocului modest prestat cu andorrenii

Cum a arătat echipa de start a FCSB în returul cu Inter Club d’Escaldes

Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Chiricheș, Șut – Cisotti, Olaru, Politic – Tănase.

Față de meciul din Andorra, pe banca de rezervă vor lua loc Vali Crețu, Risto Radunovic, Vlad Chiricheș, Dennis Politic și Florin Tănase. Partida dintre Petrolul Ploiești și FCSB se joacă sâmbătă, 19 iulie, de la ora 21:30, iar ambele echipe pot obține prima victorie din acest sezon de SuperLiga după ce în prima etapă au reușit doar rezultate de egalitate.

 

Jucătorii lui Elias Charalambous vor avea doar trei zile la dispoziție pentru a pregăti prima manșă a dublei cu Shkendija din turul doi preliminar al UEFA Champions League. Partida se va disputa la Skopje, marți, 22 iulie, ora 21:00.

 

6 schimbări în primul 11 are FCSB după meciul pierdut în Andorra

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*