EXCLUSIV Răzvan Sava a revenit la antrenamentele lui Udinese. Obiectivul uriaş pe final de sezon

Răzvan Sava a revenit la antrenamentele lui Udinese şi speră să mai joace pe finalul acestui sezon. În Serie A, mai sunt de disputat şase etape, iar Udine e pe locul 11, departe de grijile retrogradării.

În urma unei accidentări, portarul lui Udinese a fost nevoit să se opereze la un deget de la mâna dreaptă. După o recuperare ca la carte, goalkeeperul de 22 de ani cotat la 2.5 milioane de euro, e pregătit să joace din nou.

Răzvan Sava a revenit la antrenamentele lui Udinese

Sava a adunat 12 meciuri în Serie A, în acest sezon, pentru Udinese, după transferul de la CFR Cluj. El poate reveni în poartă în ultimele 6 etape, când friulanii vor întâlni Torino (d), Bologna (a), Cagliari (d), Monza (a), Juventus (d) şi Fiorentina (a).

Obiectivul lui Răzvan Sava este adunarea cât mai multor minute, care să îi permită să facă parte din lotul lui Daniel Pancu, pentru meciurile României de la CE U21, ce se va desfăşura în Slovacia.

De asemenea, Sava este unul dintre portarii care se află şi în colimatorul naţionalei mari.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*