
Se anunță bătălie acerbă pentru un loc de titular la FCSB, iar unul dintre jucătorii pe care Gigi Becali a plătit bani mulți, a vorbit despre viitorul său.
Gigi Becali a făcut vara trecută o investiție importantă. Omul de afaceri l-a transferat pe Marius Ștefănescu la FCSB. Roș-albaștrii au plătit 1,3 milioane de euro, însă fotbalistul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor și recunoaște acum că are mult de muncă.
Marius Ștefănescu, sezon dezamăgitor la FCSB
Marius Ștefănescu a avut un sezon modest la FCSB. A prins puține meciuri ca titular, iar atunci când a intrat, a fost lipsit de realizări. Totuși, pe finalul play-off-ului, extrema stângă a înscris o dublă în partida cu Universitatea Cluj.
Gigi Becali îi dă în continuare șanse fotbalistului, în speranța că va reuși să își crească nivelul de joc. Va fi competiție serioasă în acest sezon pe flancuri. David Miculescu, Dennis Politic, Octavian Popescu, Alex Băluță și Marius Ștefănescu se vor bate pentru un loc de titular.
Ce spune Ștefănescu despre viitorul său
Fotbalistul venit de la Sepsi recunoaște că la FCSB presiunea este una uriașă, însă speră să revină la forma pe care o arăta în urmă cu două sezoane. Marius Ștefănescu își dorește să prindă cât mai multe minute și să fie decisiv pentru campioana României.
„Îmi doresc să fiu sănătos și, după aceea, să îmi ajut cât mai mult echipa. Contează să muncești pentru echipă, apoi totul va veni pe parcurs. Dacă te pui în slujba echipei, Dumnezeu te va răsplăti cu gol sau assist.
E o presiune suplimentară la FCSB, pentru că trebuie să câștigi fiecare meci, să fii cel mai bun, asta îți dă o putere. Nu trebuie să te culci pe o ureche să spui: ‘Am jucat bine un meci, apoi pot să fac tot ce vreau.’ E mereu presiune, dar așa e la fotbal, de aceea ne-am apucat și suntem fericiți că facem ce ne dorim”, a explicat fotbalistul, conform Sport.ro.
Site-urile de specialitate îl evaluează pe Marius Ștefănescu la 1,2 milioane de euro. El și-a început cariera la Viitorul Cluj și a ajuns la Sepsi în 2018. Atacantul are și două selecții la naționala de seniori a României.
Leave a Reply