Încă niciun atacant la Rapid? Ștefan Beldie dezvăluie misterul
Orice postează echipa de comunicare a Rapidului pe Facebook sau YouTube este rapid acaparat de același tip de comentarii din partea suporterilor: „Dar un atacant central nu aducem și noi?” Frustrarea nu e nouă, ci vine dintr-un context care se tot repetă de la promovarea echipei în Liga 1 sub patronatul lui Dan Șucu și Victor Angelescu – lipsa unui atacant central valoros (sau, în unele momente, a oricărui atacant central care să inspire încredere).
Chiar și în perioada în care Marko Dugandzic domina clasamentul golgheterilor sau când Albion Rrahmani a arătat fotbalului românesc ce înseamnă un vârf modern, Rapidul tot avea o problemă de fond: dependența de un singur atacant central de calitate. Or, pentru o echipă cu pretenții de podium sau chiar de titlu, o astfel de strategie este extrem de riscantă – și, până acum, mereu pierzătoare.
O problemă strategică ignorată ani la rând
Chiar și într-un sistem de joc cu un singur atacant, e nevoie în lot de cel puțin două vârfuri valoroase, plus un al treilea tânăr cu potențial clar, care să poată intra fără ca nivelul echipei să scadă vizibil. Rapidul a avut o astfel de structură doar în câteva etape izolate, când Rrahmani era în formă maximă, iar Burmaz reușea să contribuie de pe bancă.
Dar ce s-a întâmplat imediat după vânzarea lui Dugandzic? Rrahmani nu avea drept de joc. Apoi, când Rrahmani s-a accidentat grav, s-a instalat din nou panica. Iar după despărțirea forțată de Boupendza, fanii și-au dat seama că acea poziție a rămas din nou descoperită. Așa a fost în fiecare sezon: întâi entuziasm, apoi improvizație, apoi dezamăgire.
Sezonul stă să înceapă. Atacantul tot nu e aici.
La ora actuală, dacă sezonul ar începe mâine, Rapidul ar avea o problemă reală în atac. Niciunul dintre jucătorii actuali de pe această poziție nu inspiră încrederea suporterilor.
- Elvir Koljic a marcat recent un gol spectaculos într-un meci de pregătire, dar majoritatea minutelor sale din sezonul trecut au fost o dezamăgire. Evoluțiile sale au ridicat semne de întrebare, atât în privința formei fizice, cât și a adaptării la stilul Rapidului.
- Burmaz, jucătorul care părea o soluție de rezervă solidă, s-a accidentat serios și va lipsi o perioadă lungă, exact când echipa avea nevoie de opțiuni.
- Jambor, fotbalistul tânăr pe care unii sperau că-l vor vedea explodând, a dezamăgit în puținele sale apariții. Pare că evită duelurile, ceea ce îl face ușor de dominat de către apărările solide din Liga 1.
În aceste condiții, nu e deloc surprinzător că suporterii Rapidului sunt vocali și frustrați. Mai grav este că suntem deja la finalul pregătirii de vară, iar posibilele transferuri nu doar că întârzie, ci riscă să ajungă după începerea sezonului – fără timp de adaptare.
Probleme birocratice și de viziune
Un alt element care alimentează nemulțumirea este procedura greoaie de integrare a jucătorilor extracomunitari. Dacă Rapid aduce un atacant din afara UE, permisul de muncă poate întârzia debutul cu săptămâni, poate chiar o lună. Iar Rapid nu e la prima astfel de problemă.
De ce durează aceste formalități mult mai mult decât, de exemplu, la CFR Cluj? Nimeni nu poate răspunde clar. Însă suporterii încep să simtă că e o lipsă de eficiență în zona administrativă – iar asta costă puncte.
Jucătorii țintiți de Rapid au alte opțiuni
O altă posibilă explicație: jucătorii vizați de Rapid nu prioritizează Liga 1. Nu pentru că Rapid nu ar avea bani – Șucu a demonstrat deja că poate investi –, ci pentru că imaginea fotbalului românesc, nivelul ligii și instabilitatea financiară din campionat îi determină pe mulți jucători să amâne semnarea unui contract aici.
Rapidul poate avea pe radar atacanți de valoare, dar aceștia preferă să aștepte. Poate o ofertă dintr-o ligă secundară din Franța, Italia sau chiar Turcia. România devine o opțiune doar de rezervă.
Nu e o situație singulară – și Dinamo pare să sufere de același sindrom. Ambele cluburi vor să atragă jucători cu profil bun, dar aceștia nu văd Liga 1 ca pe un pas firesc în carieră.
Pederzoli și filosofia „așteptăm și evaluăm”
Noul director sportiv, italianul Massimo Pederzoli, a explicat într-o declarație că perioada de transferuri în România e mai lungă decât în vestul Europei. Iar el vede acest lucru ca pe un avantaj. „Putem evalua și acționa ulterior”, a spus el.
Această abordare presupune că Rapid ar putea începe sezonul doar cu Koljic și Jambor, sperând că în primele etape aceștia vor arăta ceva suficient pentru a amâna aducerea unui vârf nou. Este o strategie cu riscuri evidente – dar care nu poate fi complet exclusă.
Pederzoli e un profesionist cu experiență, dar suporterii Rapidului sunt sătui de strategii pe hârtie. Ei cer soluții imediate. Pentru că sezonul trecut a fost deja compromis din cauza unei astfel de așteptări.
De ce nu ar fi o dramă? Sau… chiar ar fi?
Unii ar putea spune: „De ce atâta panică? O echipă care a terminat pe 5 sau 6 nu trebuie să se agite chiar așa.” Și totuși, realitatea e că Rapid are așteptări mari. Vrea trofee, vrea calificări europene, vrea stabilitate. Iar fără un atacant care să decidă meciurile – toate acestea rămân simple iluzii.
Totuși, sunt și motive de optimism. Față de sezoanele trecute, Rapidul nu a mai schimbat 10-15 jucători. Omogenitatea, relațiile de joc, încrederea între coechipieri – toate par să fi crescut. Acesta e poate cel mai mare câștig din ultima perioadă.
Venirea lui Gâlcă pe bancă aduce o doză de calm și rigoare. Dar, ironic sau nu, chiar și cu Șumudică la cârmă, echipa ar fi avut șanse mai mari doar pentru simplul motiv că a păstrat o bază stabilă de jucători.
Victor Angelescu a spus clar: vor veni doar doi-trei jucători. Asta pentru că și conducerea a înțeles în sfârșit că nu e nevoie de revoluție, ci de completare. Dar acea completare trebuie să fie una esențială: un atacant central care să decidă meciurile.
Concluzie
Rapid nu este în criză, dar se joacă periculos cu timpul. Lipsa unui atacant central valoros poate părea doar o problemă punctuală, dar în realitate afectează întreg echilibrul echipei. Fără cineva care să transforme ocaziile în goluri, fără o prezență clară în careu, nicio construcție nu va avea finalitate.
Iar suporterii nu vor mai accepta încă un sezon de „aproape”. Ei cer acum, pe bună dreptate: „Un atacant, nu o promisiune!”
Leave a Reply