Eddy Gnahoré trece printr-o perioadă de grație la Dinamo București, iar declarațiile sale spumoase îl pun în prim-plan nu doar în vestiarul „câinilor”, ci și pe scena fotbalului european. Mijlocașul francez de 31 de ani, născut la Villeneuve-la-Garenne, o suburbie aflată la câțiva kilometri de vestitul Turn Eiffel, a surprins recent printr-o afirmație categorică: „Sunt haterul numărul 1 al lui PSG!”. Într-o epocă în care majoritatea fotbaliștilor preferă lozinci diplomatice, Gnahoré a ales sinceritatea brută, alimentând un subiect savuros pentru presa sportivă și, implicit, pentru fanii dinamoviști dornici de povești picante despre vedetele lor.
Parcursul cosmopolit al unui globetrotter
În ciuda originii sale pariziene, Gnahoré și-a construit cariera departe de zgomotul constant din jurul lui Paris Saint-Germain. Format la juniorii lui Châteauroux, a prins un transfer surprinzător la Manchester City în adolescență, însă traseul nu i-a fost nici pe departe liniar. A bifat Anglia (Birmingham City), Italia (Carrarese, Napoli, Carpi, Crotone, Perugia), a revenit în patria natală la Amiens, a încercat exoticul campionat chinez la Wuhan Yangtze, iar mai apoi s-a întors în Italia, la Ascoli. Din vara trecută, tricoul alb-roșu al lui Dinamo i-a devenit a doua piele, iar experiența acumulată pe patru continente îi conferă o perspectivă unică asupra fotbalului mondial.
Mijlocașul box-to-box, recunoscut pentru dezinvoltura cu care străbate terenul de la un careu la altul, are o tehnică fină moștenită din Ligue 1, combinată cu intensitatea și pragmatismul fotbalului englez, plus disciplina tactică italiană. Nu e de mirare că Zeljko Kopić îl consideră o piesă esențială în sistemul său. Iar cand vine vorba de caracter, francezul nu se ascunde; dimpotrivă, își poartă convingerile la vedere.
Paris Saint-Germain, „dușmanul” declarat
„Întrebarea asta mă pune mereu într-o postură ciudată”, a recunoscut Gnahoré într-un interviu acordat presei românești. „Sunt francez, sunt din Paris, toți se gândesc automat că îmi bate inima pentru PSG. Ei bine, nu! De fapt, sunt haterul lor numărul 1. Le recunosc meritele, dar nu-i pot iubi.” Afirmația cântărește și mai mult în contextul actual, după ce Paris Saint-Germain a ridicat, în sfârșit, trofeul UEFA Champions League, primul pentru un club din Ligue 1 de la epicentrul gloriei lui Olympique Marseille, în 1993.
„După atâtea investiții astronomice și după atâția ani în care s-au împiedicat pe final, au reușit în sfârșit. Mă bucur pentru fotbalul francez, dar, personal, nu i-am susținut în finală. A fost, totuși, o finală nebună, trebuie să recunosc”, a punctat jucătorul lui Dinamo.
Motivul antipatiei nu ține neapărat de rezultatele parizienilor, ci mai degrabă de ceea ce Gnahoré numește „o cultură a excesului”. „PSG a devenit un brand global, mai mult decât un club local. Pentru mine, fotbalul are nevoie și de suflu popular, de comunitate, de emoția suporterului de cartier. La PSG simt că totul este filtrat printr-o prismă corporatistă, iar asta mie nu-mi spune nimic”, a explicat Eddy cu o franchețe rară.
Dinamo, noul lui port-drapel
Ajuns în Ștefan cel Mare într-un moment delicat al echipei, Gnahoré s-a adaptat rapid la spiritul luptei permanente care definește ADN-ul dinamovist. Dacă PSG este, în ochii săi, simbolul fastului, Dinamo reprezintă pasiunea brută a tribunelor care nu renunță nici când situația pare fără ieșire. „Când am venit aici, am simțit imediat vibrația Peluzei Cătălin Hîldan. E un public ce se identifică 100% cu echipa, chiar și atunci când rezultatele sunt departe de așteptări. Asta îmi place, să lupt pentru oameni care îți cântă numele și la 0-3”, mărturisește mijlocașul.
Efortul său nu a trecut neobservat. Deși a sosit relativ recent, francezul a devenit rapid unul dintre liderii vestiarului, fiind vehiculat chiar ca viitor căpitan, mai ales după plecarea lui Dennis Politic. „Dacă se va baza pe sezonul trecut, Mister a spus că ar fi logic să primesc banderola. Aș lua-o cu responsabilitate, fiindcă aici emoția e diferită”, a explicat jucătorul, lăsând loc speculațiilor despre ierarhia din noul sezon.
Zinedine Zidane, far călăuzitor
Întrebat de idoli, Gnahoré nu stă pe gânduri: „Zinedine Zidane, clar. Am crescut privind finala CM 1998 în reluare, visând să lovesc mingea ca el. Mi-a plăcut modul cum își purta modestia și, în același timp, cum dicta ritmul jocului. Pentru mine, Zizou e definiția fotbalului elegant, dar plin de forță interioară.”
Gnahoré admiră în special traseul extra-fotbal al fostului ballon d’Or: „Provin și eu dintr-o familie numeroasă, nu chiar la fel de săracă, dar știu ce înseamnă să lupți pentru fiecare pas înainte. Zidane mi-a arătat că, indiferent de originile tale, cu mentalitate și muncă poți ajunge pe acoperișul lumii.”
De la Manchester City la Wuhan: lecții acumulate
Din spusele sale, experiențele atât de diverse l-au ajutat să capete o viziune holistică asupra jocului. „În Italia am învățat tactica defensivă la perfecțiune, în Anglia am descoperit intensitatea și ritmul fără pauză, iar în China am înțeles importanța rapidității de decizie în spații restrânse. Fiecare campionat m-a șlefuit într-un mod diferit.”
Dinamo profită din plin de amalgamul acesta. În Superligă, Gnahoré a devenit motorul care tranziționează instantaneu mingea de la apărare la atac, oferind consistență unui lot altfel destul de tânăr. În vestiar, francezul știe să impună standarde ridicate, temperând exuberanța jucătorilor români cu disciplină „à la Coverciano”.
Războiul tăcut al simpatiilor
Declarația „Sunt haterul numărul 1 al lui PSG” a aprins, inevitabil, dezbaterea pe rețelele sociale: e normal ca un fotbalist să condamne public un club din orașul natal? Pentru suporteri, glasul sincerității cântărește mai mult decât o falsă neutralitate. În fond, fotbalul trăiește din pasiuni radicale, iar Gnahoré le-a dat fanilor un subiect de discuție virulentă.
Tabăra dinamovistă jubilează, considerând că un jucător atât de deschis la suflet se potrivește perfect cu ethosul „câinilor”. În schimb, câțiva fani ai lui PSG au reacționat ironic pe platformele online, acuzându-l că „muscață mâna care l-a hrănit”, deși, paradoxal, Gnahoré n-a purtat niciodată tricoul parizian.
Cum se vede viitorul
Dincolo de declarații, mijlocașul rămâne concentrat pe obiectivele din sezonul viitor. Dinamo încearcă să evite din nou emoțiile retrogradării, iar ambiția secretă a antrenorului este, cel puțin, o calificare în play-off. „Nu mi-e teamă să spun că visăm sus. Dacă PSG a putut aștepta decenii să cucerească Europa, noi putem, în câțiva ani, să revenim pe podium. Trebuie să construim cu răbdare și să credem.”
Între timp, fanilor nu le rămâne decât să savureze spectaculoasa fuziune de talent, autenticitate și spirit combativ pe care Eddy Gnahoré o aduce în Ștefan cel Mare. Într-o lume tot mai calculată, în care jucătorii par mai mult roboți de PR, francezul din inima Parisului alege să se exprime fără filtre. Iar exact asta îl face atât de valoros în ochii unui club precum Dinamo, mereu în căutare de caractere puternice care să-i mențină legenda vie.
Prin declarațiile sale, Gnahoré lansează o provocare nu doar rivalilor, ci întregului fotbal românesc: autenticitatea vinde, pasiunile adevărate aprind tribunele, iar un „hater” asumat al gigantului PSG dovedește că, uneori, cea mai frumoasă poveste se naște din contrarietate. Așa se închide cercul pentru mijlocașul crescut la umbra pariziană: tocmai distanțarea de clubul copilăriei sale i-a dat identitate și l-a propulsat în inimile suporterilor dinamoviști. Pe scurt, Eddy Gnahoré este dovada vie că fotbalul rămâne, înainte de orice, un joc al emoțiilor.
Leave a Reply