Giuleștiul nu e un stadion. E o stare de spirit. Un organism viu care fierbe, urlă, iubește, urăște și erupe într-un ritm propriu, indiferent de anotimp, context sau conducere. E o constantă în peisajul fotbalului românesc, un vulcan care nu intră niciodată cu adevărat în repaus.
De aceea, să încerci o analiză lucidă în mijlocul unei noi erupții – demisia anunțată a lui Marius Șumudică – e un act de curaj sau inconștiență. Dar poate și o obligație, tocmai pentru că nimeni din interior nu mai poate oferi luciditate. Nefiind rapidist, ai paradoxal un avantaj: poți vedea în ansamblu.
Demisia „pe gură” și relativitatea absolutului
Demisia lui Marius Șumudică, exprimată mai degrabă declarativ decât procedural, e un act cu dublă încărcătură. Pe de o parte, e expresia unei crize personale, pe de altă parte, un simptom acut al unei crize structurale la Rapid. „Lumea lui Șumi” nu e doar o metaforă, ci o realitate în care totul gravitează în jurul lui: emoții, tensiuni, declarații. El e protagonistul absolut, cu limbaj tranșant și gesturi teatrale, dar cu fapte adesea contradictorii. Când spune „Rapid e viața mea”, crede. Când dispare din vestiar sau scapă frâiele, pare că uită. Această oscilare între absolutul emoțiilor și relativitatea faptelor e paradoxul care definește cariera sa.
În fapt, vestiarul se plânge de lipsa de organizare. Timpul curge haotic sub comanda lui Șumudică, iar până și demisia e nefinalizată oficial. Rapidul rămâne în play-off, dar cu o echipă fracturată, o galerie scindată și o conducere tăcută. Patronul Dan Șucu a dispărut temporar din peisaj, președintele Viorel Moldovan tace, iar tribuna fluieră și ironizează. În acest peisaj de neliniște, întrebatul „ce urmează?” e mai prezent ca oricând.
Dan Șucu și cei „doi iepuri” împușcați strategic
Ieșirea temporară din lumina reflectoarelor a lui Dan Șucu pare o strategie deliberată. În spatele ei se ascund, spun sursele, două obiective atinse: unul legat de prioritizarea investiției în Genoa, clubul italian preluat de omul de afaceri, celălalt de nevoia de a lăsa proiectul Rapid să se curețe de excese și iluzii. În timp ce Genoa era un club matur, cu expunere uriașă în Serie A, Rapid era un copil de 5-6 ani, preșcolar în termenii construcției unui proiect solid.
Pentru Șucu, Rapidul nu risca falimentul, dar Genoa – da. A ales să pună energia acolo unde ar fi contat cel mai mult, iar în România a lăsat, simbolic, frâiele pe mâna unui antrenor carismatic, dar volatil. Acum, după eșec, poate reveni și spune: „Am făcut ca voi, acum facem ca mine.” E o mișcare care-i permite să impună o nouă viziune, fără negociere, și să o facă cu legitimitatea dată de experiența nefericită a experimentului Șumudică.
O carieră în prag de colaps
Pentru Marius Șumudică, plecarea de la Rapid ar putea însemna sfârșitul carierei sale de antrenor la nivel înalt. În România, ușile cluburilor importante par închise. U Cluj, Craiova, Dinamo, FCSB, Farul sau Sepsi – niciuna nu pare compatibilă cu profilul său conflictual, emoțional și greu de încadrat într-un proiect coerent. În plus, istoria recentă – plecarea intempestivă de la U Cluj în 2011, interdicția de a intra pe stadionul CFR-ului, relația tensionată cu Becali – toate sunt argumente contra unei noi angajări în Superligă.
Extern, opțiunile sunt și ele limitate. Fotbalul din zona Golfului poate oferi doar contracte bune financiar, dar fără miză sportivă. La 54 de ani, cu un palmares care include doar un titlu și o Supercupă, ambele câștigate în urmă cu aproape un deceniu, Șumudică nu mai poate aspira realist la provocări europene majore.
22 de mandate în 19 ani: portretul unui globe-trotter
Cariera lui Șumudică e marcată de o instabilitate cronică: 22 de mandate diferite în 19 ani, cu o medie de 7 luni și jumătate per angajament. În 11 cazuri a stat mai puțin de 6 luni. Aceste cifre nu vorbesc despre un constructor, ci despre un tehnician de impact imediat, tip „hei-rup”, care aprinde vestiare, dar nu le ordonează. Care creează emoții, dar nu stabilește culturi organizaționale. Un globe-trotter sentimental și temperamental, fără răbdarea unui arhitect al fotbalului.
Concluzie: între lava trecutului și cenușa viitorului
Rapidul rămâne ceea ce a fost mereu: un vulcan. Cu Șumudică, a cunoscut o nouă erupție – spectaculoasă, zgomotoasă, dar sterilă. Dan Șucu are acum ocazia să redefinească proiectul în termeni manageriali clari, impunând reguli, structuri și o direcție. Cât despre Șumudică, el rămâne un personaj iconic, dar poate irelevant în peisajul viitor al fotbalului profesionist. A iubit Rapidul, s-a confundat cu el, dar n-a putut să-l ducă mai sus. Iar în Giulești, unde lava fierbe mereu sub crusta aparentă a normalității, timpul trece, dar vulcanul nu iartă.
Leave a Reply