Supercupa câștigată — dar Mitran îl citează pe poet în concluzia sa finală. O întrebare cu un răspuns dificil
FCSB a învins-o pe CFR Cluj, aproape cu ușurință, și, mai mult decât trofeul Supercupei în sine, a confirmat un avantaj incontestabil, consolidând deja convingerea că va urma încă un sezon în care echipa campioană va fi, din nou, cu un pas înaintea tuturor. Desigur, nu este chiar o noutate absolută, însă această siguranță de a fi favorită certă a fost confirmată rapid și clar, chiar în fața principalei contracandidate la titlu. CFR Cluj rămâne vicecampioana, cu un lot solid, un antrenor reputat, resurse financiare considerabile, tradiție recentă și experiență. Și totuși, FCSB a demonstrat ceva în plus.
A arătat că se află undeva dincolo de fotbalul intern pe care l-a dominat deja de ceva vreme. Prin siguranța paselor, prin modul în care reușește să iasă din momentele grele când este nevoie, prin intensitatea impusă pe teren, prin adaptarea aproape instantanee a majorității transferurilor și prin acea doză de noroc care apare, parcă programat, exact la momentul oportun. Echipa pare că s-a desprins ușor de propria condiție de campioană a României și privește spre poarta cea mare a elitei europene, fără să fi ajuns însă acolo. Încă.
Întrebările, firești, sunt dacă și când va reuși să treacă această graniță. Și, mai ales, cu ce are acum.
Un prim răspuns apare chiar în lista foarte scurtă a celor despre care s-a spus oficial că „încep echipa”: Cisotti, Olaru, Şut. Și Ngezana! Dar acest răspuns nu vine doar ca o simplă propoziție, ci și ca un semn de fragilitate în raport cu drumul european pe care FCSB și-l dorește. Sunt acești patru jucători suficienți?
Este suficientă această listă restrânsă pentru a forța o calificare în elitele continentale și, de ce nu, mondiale, adică în grupele Ligii Campionilor?
Cred că răspunsul este, în același timp, și da, și nu. Și iată de ce.
În primul rând, lista este mult prea limitativă și, inevitabil, subiectivă. În realitate, ea ar trebui să fie ceva mai lungă.
Târnovanu, de pildă, este de departe cel mai bun portar român al momentului și trebuie inclus fără discuție. Deci, cinci.
Apoi, Tănase, un fotbalist de clasă, cu experiență mare și calități care îl recomandă în continuare: inteligență, versatilitate, disponibilitate la efort. Atribute care se potrivesc de minune cu Radunovic, probabil cel mai bun fundaș stânga din Superligă de ani buni.
Așadar, șapte. Și cu siguranță ar fi opt, dacă cel mai valoros jucător al campioanei, Vlad Chiricheș, ar lăsa în vestiar acea pasiune stranie pentru risc. Fără această doză de nebunie, FCSB ar trebui să înceapă meciurile cu fostul fundaș al lui Napoli și Tottenham — cluburi greu accesibile. Dar Chiricheș acolo a ajuns, a jucat, a fost prezent!
Deci, opt.
Aș îndrăzni să adaug aici atacanții echipei naționale, Bîrligea și Alibec, pentru a face lista de zece, însă cei doi par, deocamdată, supuși „anumitor termeni și condiții”: sănătate precară, o anume vulnerabilitate fizică.
Vali Crețu, Mihai Popescu, poate Lixandru sau Miculescu se află, probabil, pe altă listă, dar foarte aproape de cea principală, în care Dennis Politic va ajunge, dacă nu cumva a ajuns deja. Cu condițiile cazului Chiricheș, însă — și nu mă refer aici la vârstă, care chiar nu este problema — ci la starea competițională.
Prin urmare, nu e vorba doar de Cisotti, Olaru, Şut și Ngezana. E mai mult decât patru, dar tot mai puțin decât o echipă complet formată. Și atunci, întrebarea revine: E suficient pentru a trece de play-off-ul Ligii Campionilor, unde FCSB va ajunge, cred, fără mari emoții?
Nu știm. Nimeni nu știe, de fapt, unde se va opri această formidabilă inerție a campioanei.
Meciul cu CFR Cluj a fost un test serios, un duel tranșat în ultima fază, în care, într-adevăr, doar cei patru au evoluat la nivelul așteptărilor. Dar urmează examene mult mai grele în Europa, în fața unor adversari net superiori — nu doar pe hârtie — celor de la CFR, Craiova, „U” Cluj, Rapid sau Dinamo.
Va fi o vară complicată, epuizantă prin programul dens, deplasări dificile și obstacole tot mai greu de depășit. Cisotti, Olaru, Şut. Plus Ngezana.
Plus și mai mult. Și încă ceva. Trebuie să apară un „ceva” suplimentar. Iar aici intervin cei doi antrenori — Charalambous și Pintilii — oameni capabili să extindă nu doar lista de patru, ci și raza de acoperire a întregului grup.
Și, bineînțeles, va fi nevoie și de un dram de noroc. Dar FCSB are deja norocul în ADN, din tragerea la sorți și până la golurile marcate în minutele de prelungiri. (A se vedea golul lui Radunovic, cel care a adus Supercupa.)
Dar mai există ceva. De fapt, această realitate mi se pare esența problemei. Ceea ce contează cel mai mult pentru ca FCSB să ajungă, în sfârșit, în grupele Ligii Campionilor. Și, de asemenea, pentru ca CFR Cluj să pătrundă în Europa League, Craiova și „U” Cluj în Conference League.
Și anume: ca toate aceste patru echipe, plus celelalte douăsprezece din Superligă, să fie unele pentru altele adevărate limite de dificultate. Să devină probleme reale, obstacole grele, examene autentice.
Desigur, cu cei patru menționați în formă maximă, FCSB va fi din nou principala favorită la titlu. Dar doar cu ei și fără condiții reale de concurență internă, nu va fi suficient. Nici lista, nici aspirațiile.
„Dacă vrei să reziști, trebuie să ai cât mai mulți împotriva ta,” spunea poetul.
Și dacă vrei să joci cu Real Madrid, City, PSG sau Barcelona, la fel!
Iar lista va trebui să aibă loc pentru mai mulți.
Leave a Reply