Tătărușanu avertizează dur noii colegi de la FCSB! Politic și Graovac, luați în vizor: ‘Toți ochii sunt pe voi!’”

FCSB s-a pregătit în această perioadă pentru noul sezon în cantonamentul din Olanda, iar acum roş-albaştrii sunt la o singură zi distanţă de primul lor meci oficial din stagiunea 2025/26, Supercupa României. Campioana va da peste CFR Cluj în Ghencea, într-un meci în care suporterii echipei ar putea să vadă în teren toate cele trei transferuri făcute de către Gigi Becali.

Înainte de meci, Ciprian Tătăruşanu a ţinut să le transmită lui Dennis Politic şi Daniel Graovac un avertisment.

 

Fostul portar, semnal de alarmă pentru două dintre transferurile de la FCSB

Tătăruşanu a vorbit iniţial pe scurt despre meciul din Supercupă din Ghencea, după care a punctat câteva aspecte despre transferurile campioanei. Dacă în privinţa lui Alibec nu a avut nimic de comentat, bazându-se pe faptul că atacantul nu e la prima aventură la FCSB, Tătăruşanu a ţinut să le atragă atenţia lui Politic şi Graovac privind presiunea de la echipă şi aşteptările care sunt create la un club precum campioana României.

 

“Vom vedea cum arată echipele și vom vedea în Supercupă cum se prezintă Steaua și CFR Cluj. Ca stelist, îmi doresc ca Steaua să fie cea mai bună din campionat. Dar trebuie să vedem cum va începe campionatul.

 

Pe Alibec îl știm cu toții. Are calități foarte bune și îi va fi de folos echipei. Acum trebuie să vedem cum se adaptează ceilalți doi. Una e să joci la o echipă, alta e să vii la Steaua, unde toată atenția e pe tine.

 

Mulți nu reușesc să facă față acestei presiuni. Eu îmi doresc să se adapteze și să dea ce au mai bun. Dacă au venit la Steaua, înseamnă că au calități. Dar trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor“, a spus internaţionalul care a apărat la cluburi precum AC Milan sau Olympique Lyon, potrivit gsp.ro.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*